Alexandra & Alexandru

Alexandra & Alexandru

Cei doi ne-au contactat să le fim fotografi la nuntă încă cu 2 ani înainte de marele eveniment. Ne-au avertizat încă de pe atunci că au de gând să facă o nuntă gălăgioasă tare, împreună cu prietenii lor motocicliști. Iar noi evident că ne-am bucurat, parcă nu trecea timpul destul de repede până la marea zi!

Încă de la începutul zilei, Alexandru a fost însoțit, îmbrăcat și înconjurat de prieteni buni și motoare. Ploaia nu a constituit un impediment pentru înverșunații pe două roți. Pregătirea miresei a început la Salon Chloe Mediaș, iar apoi la casa părintească. Deși foarte calmă, atunci când s-au auzit motoarele, Alexandra a început să tremure de emoție în așteptarea iubitului său. Toți vecinii au fost alertați de ieșirea mirilor din scara blocului, pentru că motoarele au fost turate la maxim în cinstea indrăgostiților. Alexandra a fost condusă la altar de către tatăl ei, care i-a oferit mâna în căsătorie lui Alexandru, iar acesta i-a ținut-o strâns pe durata întregii ceremonii. Vremea a devenit prietenoasă exact la momentul potrivit, astfel că domnul și doamna Boțan s-au urcat într-un albastru motor cu ataș și s-au îndreptat către zidurile cetății Mediașului pentru ședința foto. Am profitat la maxim de spiritul liber al domnișorilor și ne-am bucurat apăsând pe declanșator de iubirea mirilor. Cine-ar fi crezut că Alex are așa privire pătrunzătoare? Până la urmă, bălțile au fost perfecte pentru niște burnout-uri reușite. Fumul și zgomotul au adus afară toți invitații ajunși deja la recepție, dornici să filmeze pățania cu telefoanele. După ce soții au scăpat și de ultimul hop, dansul mirilor, s-a dat drumul distracției nebune!

Andi & Flo, nunta Sura Binder Medias 9 septembrie 2018, tattoo artist
Înapoi Andi & Flo
Înainte Cristina & Alexandru - Bistrița
Cristina Blaga si Alexandru Greab nunta Bistrita Nasaud 7 iunie 2019

Lasă un comentariu

5 × 1 =