Edith & Tibi

Edith & Tibi

Doi drăguți irecuperabili, îndrăgostiți unul de celălalt până la soare și-napoi. Fiind atât de naturali și de absorbiți unul de altul, inevitabil am surprins fotografii drăgălașe foc!

Ea emoționată pentru ziua cea mare, el relaxat și nerăbdător s-o vadă și s-o pupe. Așa a început ziua lor, alături de familie și prieteni. Tibi a venit din Axente Sever, de la casa părinților, înspre Mediaș să-și caute mireasa. Odată împreună, nu și-au mai dat drumul mâinilor și privirilor de admirație. După ce au stat cuminți și ascultători la slujba de la Catedrala Mediaș, Edith și Tibi ne-au ascultat și la ședința foto. În plimbare prin Centrul Mediașului, printre glume, am fost fotografii lor urmăritori în căutare de cadre inedite. Bineințeles că au scăpat de stres și emoții, până la dansul mirilor. Acesta era ultimul pas care i-a împiedicat să renunțe total la orice fel de gânduri. Cu ajutorul MC-ului, al familiei și al prietenilor, s-au distrat ca la nici un alt party!
Iar la o săptămână după nuntă, într-o frumoasă zi de toamnă, am hotărât să mergem la Viscri pentru ședința foto Trash the Dress. Acest sătuc extrem de fotogenic ne-am fost mereu foarte drag și nu ratăm nici o ocazie să-l vizităm. Noroc că au fost cu noi Edith și Tibi, totul a fost mult mai distractiv. Edith a primit un trandafir roșu din grădina unui sătean, iar Tibi a cumpărat pâine de la o doamnă foarte amabilă. Împreună am așteptat căderea serii să mai facem câteva fotografii mai “dark”, după care am plecat liniștiți către casă, mulțumiți cu fotografiile din coloratul sat. În plus, am primit de la Edith un salam de biscuiți memorabil de delicios.

Alexandra & Razvan, fotograf nunta Edelweiss Medias 29 septembrie 2019
Înapoi Ale & Răzvan - Mediaș
Înainte Octavia & Cosmin
Octavia & Cosmin nunta Medias Reya 12 octombrie 2019

Lasă un comentariu

8 − eight =