Kate & Patrick

Kate & Patrick

Nunta lor în stil american a fost probabil cea mai deosebită de până acum! Fiind obișnuiți cu alai, tradiții și superstiții de nuntă, a fost o provocare să înțelegem și să ne adaptăm programului lor. Dar cum noi abia așteptăm o provocare, am fost tare încântați să le fim fotografi.

Deși ne-am văzut doar online până le-am făcut fotografiile de logodnă, ne-au fost dragi din prima clipă! Ne-a plăcut foarte mult povestea lor și mai ales personalitățile lor pragmatice. Deși nici unul nu este din Zărnești, au ales să-și sărbătorească ziua nunții la o cabană în acest loc paradisiac tocmai pentru că ambii sunt îndrăgostiți de munte. Și unul de celălalt, evident! Kate și Patrick s-au pregătit în aceeași cameră din cabană, și-au împărțit felicitări și cadouri, iar apoi au așteptat familia și prietenii. Însoțiți de aceștia la Biserica Ortodoxă, mirii au împărțit săculețe cu bomboane și confetti invitaților. În timpul tradiționalului dans din Biserică, aceștia au aruncat cu dulciuri deasupra capetelor celor doi, iar la ieșire i-au învăluit în hârtiuțe colorate. Au urmat două ore de decorat restaurantul și zonele din aer liber, detalii de care s-au ocupat chiar mirii și invitații. Un obicei nepracticat de noi, dar care e foarte inspirat în cazul în care mirii vor ca fiecare lucrușor să fie așezat de mâinile lor. Alte două ore am făcut fotografii cu cei doi, în natura splendidă care înconjoară cabana. Chiar proprietarul ne-a dus offroad cu jeep-ul sau, pe un platou opus Pietrei Craiului, pentru a avea o vedere cât mai bună. La întoarcere, pe măsură ce frigul se instala, am făcut fotografiile formale cu invitații la acestă petrecere neobișnuită pentru mulți dintre ei. Dar nu a durat mult zgribuleala, pentru că au început jocurile distractive: jocul cu pantoful, concursul de avioane de hârtie și prăjirea bezelelor la focul de grătar. Dansurile au pornit afară, dar la căderea serii lumea a preferat să se miște mai la căldurică. Au urmat aruncarea buchetului și a jartierei, tăierea tortului și oficial activitățile s-au încheiat. Dar asta nu înseamnă că invitații nu au mai dansat sau râs în hohote adunați pe la mese!

Alexandra si Bogdan, nunta Dumbraveni Sighisoara Del Conte 22 iunie 2019
Înapoi Alexandra & Bogdan
Înainte Cristina & Florin
Cristina si Florin nunta Blaj stil traditional 27 iulie 2019 trash the dress Cisnadioara

Lasă un comentariu

4 × 1 =